Infiintarea unei plantatii pomicole

Introducere. Actiunea de infiintare a unei plantatii pomicole (livezi) este de importanta majora, deoarece ea angreneaza capitalul initial ce se investeste si lucrarile ce se executa intr-o perioada mai scurta sau mai lunga de timp. Se finalizează cu plantarea pomilor la locul definitiv. De executarea intocmai a acestei actiuni depinde, in primul an, prinderea totala apomilor si in urmatorii ani cresterea si rodirea lor bogata, constanta an de an. Infiintarea livezii cuprinde actiuni de ordin organizatoric si tehnologic, care se executa pana la intrarea pe rod a plantelor. Pentru infiintarea unei livezi, sunt necesare fonduri mari, proportionale cu suprafata care se va planta. Aceste fonduri sunt blocate un timp destul de mare, deoarece recuperarea investitiei se face treptat incepand cu anul 5-7 de la plantare, in functie de specie si soi. Deoarece terenul este ocupat cu pomi o perioada lunga de timp (15-30 ani) si fructificarea incepe dupa cativa ani, eventualele greseli de alegere a sortimentului sau de amplasare a speciilor in teren, se manifesta tarziu si sunt foarte greu de remediat. Pentru a evita aceste aspecte negative, inaintea infiintarii livezii, trebuie studiate toate aspectele referitoare la ecologia, biologia si cerintele speciilor pomicole. Este de preferat intarzierea infiintarii plantatiei, cu 1-2 ani, decat plantarea in graba, fara o fundamentare suficienta si cu probleme grave mai tarziu. Sunt situatii in teren, de amplasare gresita a speciilor si soiurilor, de alegere necorespunzatoare a polenizatorilor, de pregatire necorespunzatoare a solului cu implicatii negative asupra productiei si calitatii fructelor. Cultura pomilor fructiferi prezinta o importanta deosebita din punctde vedere: alimentar, economic si social. Fructele pomilor si arbustilor fructiferi constituie unul din alimentele cele mai sanatoase si ca atare indispensabile la alcatuirea unui ratii alimentare sanatoase. Ele coţin 2-25% hidrati de carbon, sub forma de zaharuri usor asimilabile( zaharoza, glucoza, frucoza), 0.5-1.5% proteine, 0.5- 2% acizi organici liberi, 0.4-1.6% substate pectinice, 0.10% substante tanante, 0.5% substante minerale pe baza de K, Ca, Fe, Mg, Mn, Al, Cl, Bo, Cu, 80-85% apa, uleiuri volatile, vitamine si aminoacizi. In prezent, datorita inbunatatirii sortimentului de soiuri si a tehnologiei de cultura, a crescut cantitatea de fructe consumate in stare proaspata iar formele de industrializare sau diversificat. Fructele sunt folosite in hrana oamenilor nu numai ca desert dar si ca aliment de baza fiind folosite in prepararea magiunului, gem, dulceata, compot, fructe uscate. O mare parte din productia de fructe se consuma sub forma de tuica. In conditiile tehnicii moderne unele fructe se preteaza mai bine la pastrare prin refrigerare decat celelalte fructe samburoase, mai ales cand sunt puse in sirop de zahar. In acest caz isi mentin gustul, aroma, si culoarea. Productia totala de fructe la nivel national, in ultimele 2–3 decenii, a oscilat in jurul valorii de 1.000.000 tone fructe, cu o medie la hectarul de plantatie in jur de 6,5–7,0 tone. Aceasta reprezinta cca. 30–35% din productile realizate in principalele tari pomicole din U.E. In anul 2000 s-au produs: 365 000t mere, 345 000t prune, 65 000t pere, 76 000t ciresem 23 000t piersici, 23 000 t nuci, 27 000t caise, 6 500t gutui, 15 600t capsuni, 3 900t fructe de arbusti. Tipurile de plantatii pomicole. In cadrul peisajului se deosebesc anumite tipuri de plantatii pomicole dupa particularitatile de productie, destinatia, volumul fructelor si suprafata cultivata cu pomi ce trebuie luata in considerare la proiectarea unei plantatii sau livezi: • plantaţii comerciale – industriale in ferme cu suprafete economic viabile care asigura productii mari de fructe pentru consum proaspat si pentru industrializare; • plantatiile sunt specializate pe specii si soiuri, fiind situate in zona colinara si de ses; sunt dotate cu sisteme de masini, depozite pentru pastrarea fructelor, adapost pentru sortarea fructelor; • plantatii familiale, infiintate in toate zonele ecologice in ferme mici si mijlocii ce produc fructe pentru comercializare intr-un sortiment larg de specii si soiuri; au o inzestrare tehnica redusa, iar pastrarea fructelor se face in localuri simple, amenajate provizoriu; • plantatii in gradina familiala, in asociatie cu alte culturi horticole, cu suprafete mici, cu diferite specii si soiuri pentru a realiza un consum esalonat de fructe in tot timpul anului sau pentru agrement; • plantatii experimentale destinate cercetarii stiintifice si cuprinde colectii de specii si soiuri de pomi si arbusti fructiferi, banci de germoplasma, material deosebit de valoros pentru ameliorare si genetica; ele sunt organizate in statiunile de cercetare; • plantatii didactice existente in liceele si facultatile de horticultura destinate studiului si practicii elevilor si studentilor. Metodele de cultura. Plantatiile pomicole sunt culturi multianuale, intensive, care necesita investitii mari pentru infiintare, inclusiv intretinerea pană la intrarea pe rod. Pe de altă parte, greselile facute la infiintarea unei plantatii se repercuteaza pe o perioada lunga de timp, putand fi doar partial remediate. De aceea, la infiintarea plantatiilor se fac studii privind alegerea celor mai eficiente solutii tehnico-economice. Pe baza acestora se executa proiecte de infiintare a livezilor prin care se stabileste tipul de plantatie, sistemul de cultura, alegerea, organizarea si amenajarea terenului, tehnologia plantarii si intretinerii livezilor, cat si destinatia producţiei. Din punct de vedere tehnic, pomicultorii au simtit nevoia sa incadreze pomii si lucrarile ce tin de ingrijirea lor într-un set de metode de cultura si tipuri de plantatie. Sistemele si tipurile de plantatie, s-au perfectionat si au putut fi incadrate in criterii precise de evaluare. Ele sunt elaborate si perfectionate in functie de o serie de criterii: specia, soiul, portaltoiul, vigoarea pomilor, intrarea pe rod, suprafata de nutritie, gradul de mecanizare al lucrarilor, tipul de coroana, precum si esalonarea recoltarilor in ciclul biologic.In functie de criteriile de mai sus specialistii au stabilit, in mare, urmatoarea clasificare.