Infiintarea unei plantatii pomicole

Dupa scurgerea apei in sol, daca s-a udat, sau imediat dupa plantare, daca nu s-a udat, se face un musuroi in jurul pomului inalt de 30-40cm, a carui largime sa depaseasca marginile gropii pentru a feri radacinile pomului de ger si uscaciune. In cazul cand la plantarea pomilor nu s-a folosit pamantul scos de la fundul gropii, acesta se imprastie in jurul pomului, formandu-se o mică terasa. Neprinderea pomilor se datorează plantarii defectuoase. Dintre deficientele mai importante care se pot ivi cu ocazia plantatului pomilor sunt urmatoarele: asezarea pomului cu coletul mai sus sau mai jos de suprafataa solului; cand pamantul nu se calca bine in jurul radacinilor, se creeaza goluri de aer la nivelul lor, ceea ce favorizeaza dezvoltarea mucegaiurilor si uscarea radacinilor; lipsa de apa in sol, dupa plantare, provocata de seceta sau din lipsa udarii, duce la uscarea pomilor; excesul de apa si raceala din sol in jurul radacinilor la pomii nou plantati impiedica calusarea din cauza innegririi varfului radacinilor care raman asfixiate; ingrasamintele azotate, date cu ocazia plantarii, daca vin in contact direct cu radacinile provoaca vatamari ale scoartei sistemului radicular. Plantarea pomilor este o lucrare de volum mare in fermele specializate care necesita sa fie executata intr-un timp scurt si in conditii tehnice bune. Pentru reusita acestei lucrari ea trebuie organizata din timp si in cele mai mici amanunte. Cel mai important lucru este asigurarea cu muncitori, care trebuie instruiti inainte de inceperea lucrarilor. Este necesar ca plantarea sa se faca pe soiuri, adica sa nu se scoata de la stratificare sau sa se fasoneze pomii dintr-un soi pana nu se termina plantarea pomilor din soiul precedent. Intretinerea plantatiilor pomicole. Pentru asigurarea conditiilor optime de crestere si fructificare a pomilor, in livada se executa o serie de lucrari specifice: intretinerea solului, fertilizarea, irigarea, taierea, protectia fitosanitara, protectia recoltelor impotriva brumelor, recoltarea si valorificarea fructelor, etc. Intretinerea solului in livada are drept scop inlaturarea concurentei pentru apa si hrana pe care buruienile o fac pomilor, asigurarea unui regim aerohidric optim in sol, necesar microorganismelor, distrugerea crustei si evitarea pierderii apei prin evaporare, etc. Exista mai multe metode de intretinere a solului, fiecare avand avantaje si dezavantaje. Dintre cele mai utilizate posibilitati de intretinere a solului amintim: • ogorul lucrat se practica in general in plantatiile tinere, asociat sau nu cu culturi intercalate, si in plantatiile mature, in zonele cu precipitatii mai putine. Intretinerea solului consta in lucrarea repetata a acestuia cu grapa cu discuri sau cultivatorul. Are avantajul ca distruge buruienile si elimina concurenta facuta de buruieni, se asigura un regim aerohidric bun in straturile superficiale ale solului, se conserva bine apa, iar solul se incalzeste mai usor primavara. Dintre dezavantaje amintim: calitatea mai slaba a fructelor si o perioada mai mica de pastrare (mere), nu se permite intrarea cu mijloacele mecanice pentru stropiri dupa ploaie, humusul se mineralizeaza mai repede si deci fertilitatea solului scade daca nu se intervine cu ingasaminte organice. • inierbarea totală sau alternativa a intervalului dintre randuri, consta in semanarea intervalului dintre randuri cu amestecuri de ierburi si lucrarea solului numai sub coroana pomilor. Iarba cosita periodic, se poate folosi pentru furajare sau ca mulci pe randul de pomi. Este un sistem din ce in ce mai folosit in plantatiile pe rod, deoarece permite accesul mijloacelor mecanice pentru efectuarea tratamentelor fitosanitare cand solul este ud, asigurao mai buna calitate a fructelor, in zonele umede, iarba consuma o parte din apa in exces, etc. Dintre dezavantaje se poate aminti faptul ca, solul este mai rece si primavara riscul brumelor este mai mare, se favorizeaza raspandirea radacinilor in straturile superficiale ale solului. Inierbarea se poate aplică numai acolo unde exista suficienta apa din precipitatii sau din irigare, iar in anumite cazuri, in iarba existenta se instalează mamifere rozotoare( soareci, sobolani) care pot distruge scoarta din jurul coletului. Unde sunt carente hidrice se practica inierbarea alternativa a randurilor cu schimbarea periodica a acestora. Pentru evitarea formarii radacinilor in straturile superficiale ale solului, se recomanda distrugerea periodica a inierbarii. • erbicidarea intervalului si lucrarea solului pe randul de pomi, se practica mai ales in plantatiile mature si batrane. Nu se recomanda folosirea erbicidelor in plantatiile tinere, deoarece pomii nu au sistemul radicular bine dezvoltat, iar prin spalarea erbicidelor se poate produce afectarea radacinilor cu implicatii grave asupra cresterii ulterioare a pomilor. Taierea. Taierile, dupa scopul si perioada din viata pomilor in care se aplica, sunt de trei feluri: de formare, de productie si de regenerare. Taierile de formare. Se aplica in primii 4-5 ani de viata ai pomilor si urmaresc realizarea formei de coroana dorita si mai putin obtinerea fructelor. Taierile sunt specifice fiecarei forme de coroana in parte, in functie de structura permanenta care se va forma (scheletul pomului). Se recomanda ca in perioada de tinerete sa se reduca pe cat posibil taierile in uscat, formarea pomilor facandu-se prin interventii in verde sau dirijari ale ramurilor. Interventiile severe de taiere, pentru formarea unor coroane rigide, standardizate, au drept efect întarzierea intrarii pe rod si de multe ori amplificarea ritmului de crestere si asa mare la unele specii pomicole( prun, cais, piersic, etc). Dirijarea cresterii ramurilor si lastarilor se face prin: dresare, inclinare, arcuire si mai putin prin alte interventii: frangere, inelare, crestare, etc. Dresarea se refera la modificarea unghiului de insertie, prin apropierea de ax a unei ramuri de vigoare slaba, pentru a favoriza ritmul de crestere. Se realizeaza prin legarea de ax in poziţia dorita. Inclinarea se refera la indepartarea fata de ax a unei ramuri viguroase, cu scopul de a-i reduce ritmul de crestere , iar arcuirea consta in legarea unei ramuri aproape de orizontala sau sub orizontala in vederea diferentierii mugurilor de rod. Arcuirea se aplica numai ramurilor care nu intereseaza in formarea scheletului, iar dupa o perioada de