Infiintarea unei plantatii pomicole

Daca suprafata de teren permite si sunt resurse pentru valorificarea fructelor pe piata ca fructe de desert, (fiind apoape de orase, unde cererea este mare sau de litoral), sortimentul ales corespunde cu cel familial, dar trebuie tinuta seama de perisabilitatea unor specii şi soiuri, la stabilirea numarului de pomi din fiecare. De exemplu, trebuie stiut faptul ca merele si perele de vara nu au capacitate de pastrare decat de cateva zile (la mere 1-2 saptamani), nu acumuleaza substanta uscata multa si nu pot fi valorificate prin industrializare. In general, ca pondere, aceste soiuri nu trebuie sa depasească 10-15% in cadrul speciei. De asemenea, pentru piersici si prune, in perioada august-septembrie exista o mare concurenta facuta de struguri si pepeni verzi, deci atentie la cantitatea de fructe care se poate vinde in conditii bune. Valorificarea fructelor prin distilarea borhotului si obtinerea tuicii, este cel mai putin economic dintre toate variantele posibile (fructe poaspete, uscate, prelucrate, etc.). Caisele sunt destul de mult cautate in lunile iunie-iulie, pot asigura venituri bune acolo unde nu exista riscul gerurilor tarzii. La cais, trebuie asigurata o esalonare a maturarii fructelor prin soi (deci soiuri cu perioada diferita de maturare) deoarece in cadrul unui soi, fructele se matureaza simultan (in circa o saptamana) si cad din pom. Fructele cazute nu mai pot fi valorificate ca fructe de desert (pentru consum in stare proaspata). O altă varianta de plantatie o poate constitui asocierea a 2-3 specii care au conditii foarte bune in zona, cu cate 2-4 soiuri fiecare pentru a obtine partizi mari de fructe si valorificarea acestora la export sau industrializare locala, prin contract cu fabricile de prelucrare. Pentru consum familial se pot planta pomi din alte specii in conveierul dorit. In partea de sud a tarii, dar nu numai, cultura capsunului, a ciresului si visinului pot asigura venituri foarte bune, dar la stabilirea suprafetei cu aceste specii trebuie avute in vedere doua aspecte si anume: • sunt specii foarte perisabile, de la recoltare la valorificare nu trebuie sa treaca mai mult de o zi, altfel fructele se alterează si devin nevandabile; • recoltarea este anevoioasa si necesita multa forta de munca. Daca nu sunt recoltate in timp, mai ales capsunele, se depreciaza si productia este mult diminuata. Este de preferat, ca aceste specii sa nu fie plantate in zonele in care in luna iunie ploua frecvent, deoarece fructele sunt afectate, ciresele crapa, iar capsunele sunt atacate de Botrytis cinerea. Producerea materialului saditor pomicol. Pentru a raspunde exigentelor actuale in ceea ce priveste productia si calitatea materialului saditor pomicol, acesta se produce in ferme specializate, numite pepiniere. Importanta si atribute. Producerea materialului saditor pomicol este o problema de interes naţional, de aceea este expus unui regim special de circulatie, folosire si control al calitatii. Orice pepiniera poate funcţiona numai cu autorizatia Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor. Ea foloseste numai materialul saditor din speciile si soiurile in proportiile recomandate, functie de zonarea ecologica si consum. Materialul produs trebuie sa fie autentic si de calitate superioara, adica numai din speciile si soiurile zonate, libere de viroze, boli si daunatori. Materialul autentic se comercializeaza numai de firmele autorizate. Atentie deosebita se acorda materialului saditor cu rezistenta genetica la parazitii vegetali. Se poate afirma ca materialul saditor constituie fundamentul productiei pomicole si este reprezentat prin: altoi, portaltoi, butasi lemnificati, butasi verzi, drajoni, marcote, stoloni, pomi altoiti. De regula, pepinierele pomicole apartin de statiunile de cercetare pomicola si de unele societati comerciale pomicole. Fermele particulare sunt autorizate sa produca material saditor numai cu autorizarea Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor. Orice pepiniera produce material saditor (portaltoi, ramuri altoi, butaşi, drajoni, stoloni de capşun) selectionat, destinat inmultirii. Materialul saditor trebuie sa fie autentic si se inscrie in registrul de pepiniera cu specificatia speciei, soiurilor, tehnologiei aplicate si destinatiei lui. Cercetatorii considera ca inmultirea pomilor si arbustilor fructiferi in pepiniera, fata de altoirea lor la locul definitiv are o serie de avantaje: economice, de spaţiu si timp, intensificarea culturii, asigurarea aplicarii unei agrotehnici specifice, respectarea zonarii speciilor si soiurilor in teritoriile pomicole, realizarea unui material saditor de calitate din soiuri autentice, controlul fitosanitar periodic, personal calificat pentru acest tip de management. Conform normelor in vigoare, in pepiniere se poate inmulti numai material pomicol recomandat de Catalogul Oficial al Soiurilor (hibrizi de plante de cultura si plante pomicole) din Romania. Cel care monitorizeaza aceasta actiune este Institutul de Stat pentru Testarea si Inregistrarea Soiurilor. Alegerea terenului pentru plantatie. Cultivarea plantelor pomicole se poate face pe suprafete mici, in sistem asa-zis gospodaresc, in gradina de langa casa impreuna chiar cu legume, flori si vie, dar si pe suprafete mari, in ferme mici si mijlocii, dotate cu tehnologie moderna si mecanizare. Pentru gradina cu pomi, chiar sub aspectul unei livezi, terenul trebuie si el ales cu atentie, curatat si ameliorat inainte de plantare. Repartizarea plantelor trebuie sa fie judicioasa, cu folosirea cat mai rationala si economica a gradinii. In conceptia moderna, plantatiile mari ( in ferme specializate) se extind in bazine si centre cu traditie, urmandu-se concentrarea si specializarea productiei pomicole. La alegerea locului pentru livada se au in vedere o serie de factori de favorabilitate si anume: climatici, relief, sol si social-economici.